Closer to the hall of fame

Cu o tandreţe Chagall-iană, plutind pe deasupra CNC-iştilor şi a lumii lor mărunte, după ce ne-a făcut să-l aşteptăm aşa de mult de ziceam toţi că se lasă, Nae ne-a surprins iar, suindu-se pe acoperişurile expectanţelor noastre şi răcnind cât îl ţine bugetul, de la un generic la celălalt:

„Tradition!”

Cine nu are Hollywood în sânge, să-şi facă transfuzii. Experimentele trec, povestea rămâne. Cine uită că noi, oamenii, ne ducem la cinematograf să trăim în sălile lui ce nu avem curaj să trăim în propria noastră viaţă, să facă bine să se ducă la televiziuni. Sau să se apuce de videoclipuri. Cine vrea să facă film să-i iubească valorile.

Nae şlefuieşte la şiragul acesta de diamante de mai bine de 6 ani de zile. Mulţi au spus că şi-a pierdut suflul, că tot primul era mai bun, însă timida cobră, os de tocilar născut dintr-un alt mare tocilar, ne-a suprins pe toţi cu un film excepţional.

„Closer to the Moon” este primul film românesc jucat integral în a doua limbă oficială a României de acum în maxim 30 de ani. Este şi primul film românesc jucat aproape integral de actori englezi şi americani, dar cel mai important fapt este acela de a fi primul film evreiesc din România.

Mulţumită Bisericii Ortodoxe Române şi moroiului ei înarmat Garda de Fier, românii nu ştiu nici astăzi cum să se poarte cu fraţii lor evrei. În capul lor, într-un procent covârşitor, ei cred că „ovreii” au dus-o mult mai bine şi că „cam merită când şi-o iau”. Cu o delicateţe infinită, demnă de un cavaler al Ordinului Jartierei, Nae ne spune comic o poveste tragică, în care „ovreii şi-au furat-o rău de tot”.

Nu, nu despre condamnarea la moarte este vorba, ci despre condamnarea la o viaţă searbădă, mizeră şi lipsită de orizont, în care au fost obligaţi s-o trăiască alături de români, polonezi, bulgari, unguri şi mulţi alţii, toţi în lanţurile cortinei de fier.

Jupuiţi de dreptul de a munci, de a se căsători şi a avea copii, mulţi evrei au crezut că duşmanul duşmanului lor, adică sovieticii, sunt prietenii lor. Distruse le-au fost visele cănd au văzut că după ce şi-au riscat viaţa luptând împotriva diavolului, adică împotriva svasticii negre, au dat de „ta-su”, de svastica roşie, încă şi mai haină, şi mai perversă in antisemitismul ei care putea fi declanşat de îndată ce era util.

Deşi iniţial Stalin fusese de acord şi sprijinise formarea statului Israel, el a descoperit că arabii erau ceva mai mulţi - chiar de vreo o sută de ori mai mulţi decât evreii - şi economic opuşi capitaliştilor anglo-americani. Fără să ezite, ba chiar putem presupune ca a făcut-o chiar zâmbind pe sub mustaţă, Stalin a declanşat operaţiunea „judenfrei” în toată Uniunea Sovietică şi în toate ţările satelit. Numai moartea l-a oprit de la o epurare totală şi temeinică. Lideri ca Ana Pauker îşi aşteptau execuţia, într-o „death row” vopsită în roşu proletar. Totuşi, chiar dacă Stalin a murit, maşina de tocat fusese pornită. Cum nu trecuse multă vreme de când era o datorie sfântă „să prinzi jidanul şi să-i iei banul”, nici ruşii, nici cehii, nici ungurii şi nici românii „ideologic puri” nu şi-au refuzat plăcerea gardistă de a continua ceea ce începuse Tătucul.

Acum ştiţi ce era în sufletul fiecărui evreu din lagărul comunist. Acum puteţi fi în papucii eroilor lui Nae, supravieţuitori ai holocaustului care au renunţat chiar şi la propriul nume pentru a nu-i supăra pe românii de lângă ei, trădaţi de urmaşii lui Lenin, el însuşi un supravieţuitor care a renunţat la numele lui pentru a nu-i supăra pe ruşii de lângă el. Acum puteţi să jefuiţi împăcaţi Banca Naţională a Republicii Populare Române şi să visaţi la o lume mai bună, într-o viaţă viitoare.

Filmul românesc a fost iniţiat prin acest Bar Mioriţvah. O poveste românească a fost spusă în limba universală a planetei şi a cinematografului. De mâine avem şansa să fim mai mult decât bizarii Europei. Nae şi-a făcut datoria, dar Nae nu are voie să moară, pentru că vrem să vedem şi cel de-al treilea film cu film adevărat în coadă.

Dacă derivata funcţiei „film de x egal Nae” se păstrează constantă şi cum de la x=1 la x=2 Nae, această Laikă a cinematografiei româneşti, a ajuns deja în Lună, să sperăm că la x=3 punem tricolorul pe Marte sau chiar pe Venus.

Tradition! Hollywood Tradition!