Avatar - un film cu litere mari de tipar

Pe langa cadrul magnific de la inceput, cand eroul se trezeste dintr-un somn adanc si lung, intr-o perspectiva 3D care mi-a taiat rasuflarea, “Avatar” m-a facut si sa lacrimez. N-am bocit continuu cum am facut la “The wrestler” – o capodopera incredibila si neasteptata – dar in momentele esentiale am vibrat asa cum trebuia sa vibrez. Desi nu aveam un terminal USB in par ca toate fiintele de pe Pandora, James Cameron a gasit frecventa aceea discreta la care rezoneaza oamenii sensibili, specie din care fac si eu parte, si prin ritm si naratiune cinematografica m-a facut sa traiesc placut doua ore si alte 2-3 sferturi de ora. Bine, n-am iesit din sala ravasit si fascinat ca de la “Schindler’s list”, dar am reintrat in lumea reala ci concreta relaxat si destins, multumit de pretul platit.

Dar altceva, alta grozavie m-a infiorat pe culoarul de iesire din sala de cinematograf, uitandu-ma la fetele tinerilor care experimentasera impreuna cu mine fantastica lume cameroniana. Mi-am dat seama cum va arata lumea putin mai incolo.

“Mori, George Lucas, mori!” mi-am ranjit pe scari in barba. M-am uitat in jur si mi-am dat seama ca zilele papuselelor Vader si Luke Skywalker sunt numarate! Ele vor fi vandute pe nimic sau trimise copiilor din Haiti si in locul lor vor aparea borcanele cu doua sertare de vopsea de fata pentru “Na’vi”-zare. Albastru turcoaz inchis pentru fond si verde-cyan pentru zebra. Vor aparea peruci Na’vi, cu tot cu fir USB care va fi chiar fir USB, peruca avand incorporate casti discrete, memorie flash de 64 Gb si mp4 player.

O intreaga industrie de margele si oglinjoare Na’vi va tzunamiza celelalte memorabilia de pe rafturile camerelor de copii cum greu ne putem imagina in clipa de fata. Aparandu-si planeta de invazia oamenilor rai, Na’vi si-au pregatit perfect adevaratul atac, asupra cardurilor de credit din buzunarele adultilor din lumea intreaga.

Normal ca George Lucas moare de invidie! El a strans un miliard de dolari din margele si oglinjoare starwarsiene abia in 20 de ani si luptand cu greu, iesind la atac cu nu mai putin de 6 filme diferite. Cum sa nu faci icter de ciuda uitandu-te la domnul Cameron care a amestecat lacrimi titanice cu otel inteligent lichid de terminator si a ras tot un miliard, insa numai in 6 luni.

James Cameron, acest Steve Jobs al cinematografiei, are maretia lui Alexandru cel Mare. Va cuceri ca o gripa spaniola majoritatea sufletelor de pe aceasta planeta, va infiinta magazine Na’vi ™ sau Na’vi ® peste tot inlume, intocmai ca faimosul sau predecesor, care redenumea fiecare oras cucerit Alexandia. Dupa ce tot pamantul va fi Na’vi, James Cameron se va uita in jur si la fel ca Alexandru cel Mare, va cadea in genunchi si va plange. Pentru ca nu va mai fi nimic de cucerit.

Si cum provin dintr-un popor peste care au trecut timp de sute de ani hoarde de turci si tatari ma inclin si nu ma opun invaziei. Nu ma deranjeaza minaretele albastre care zbiara raspandind noua religie 3D si giga-consumismul (acel curent prin care se incearca inducerea in mintea consumatorilor ca numai giga-produsele merita cumparate). Profeti ai formei au mai batut la usa sufletului meu. Sunt toti bineveniti, numai ca sufletul meu e intocmai ca lumea Pandorei: geaba vii cu bocancii grei ai tehnologiei tale, daca n-ai sensibilitatea de a intelege ca cinematograful este mai intai poveste, mai intai fond si abia in cele din urma forma, vopsea pe fata.

In Pandora cea profunda, sagetile Na’vi nu-l pot prinde pe Charlot.

Neuronul la gunoi daca vezi Transformers 2

Nu ca m-ar fi ars vreo dorinta cinefila perversa, dar Andrei – prietenul meu in casa caruia imi prelungesc cu nesimtire vacanta din Franta - il inchiriase si in acelasi timp nu putuse sa-l copieze pe hard pentru o vizionare ulterioara. Apropos, scuzati: apelez pe aceasta cale la hackerii dotati sa-mi scrie si sa ma lumineze ce si cum trebuie facut cu protectiile astea noi de la DVD-uri ca se vad 64 de Gb cand DVD-ul e clar dublu layer de 8Gb. Multumesc! Ne intoarcem la cronica cinefila. Aveam carevasazica un dvd cu un film pe care nu puteam sa-l copiem, dar in care vroiam totusi sa ne aruncam un ochi. Asa ca singura optiune ramanea vazutul chiar la acea ora tarzie din mijloc de saptamana. Zis si facut: am dat sonorul mai incet, ne-am asigurat ca usa copilului (fiul sau) este inchisa si ca numitul fiu doarme si am apasat pe PLAY.

Mai, fratilor, stiam!

Stiam ca voi vedea un film prost, dar credeam in sinea mea ca in 2010 filmele proaste sunt unse cu alifii de smecherii care fac ca orice film mediocru sa alunece mai convenabil . Ei bine, filmul asta nu prea era uns deloc.

Transformers 2 este un film despre niste roboti care se transforma. Cand se transforma, casti de plistis. De la forma initiala de camion si pana la cea finala de robot tepos, deceptronii si premienii – raii si bunii din film – trec prin stupid de multe etape intermediare. Daca as fi vazut “rateuri” de genul: “ah, m-am facut masina de spalat, scuzati! ah, nu, nu filtru de cafea vroiam sa fiu, ah, nici pompa de benzina etc. etc.” as fi ras, dar transformerii nostri ne plictisesc continuu cu miscari inutile si nici macar spectaculoase.

Atentie! Nu m-am uitat la film cu ochii unui adult, ca nu am cum la un film care se numeste astfel. M-am uitat ca un copil de 10 ani sau de 12 sau de 14. Si cand vedeam o transformare de-asta ma enervam ca transformarea era si prea rapida sinu se intelegea nimic din ea, desi eu priveam filmul in full HD pe o plasma cu 100 Hz si o diagonala de peste un METRU! Adica, pe bune, care-i scopul demersului, daca nu acela de a cadea in curutz de cat de buni sunt animatorii “aceia”?

De ce dracu' se transforma asa de neinspirat si de fara sens robotii in 2010? Si de ce robotii rai trag asa de prost in robotii buni? Nu, intrebarile aste nu sunt de adult, repet! Intrebarile astea sunt acelelasi pe care le puneam si acum 25 de ani. Orice copil de 15 ani stie, daca vrea, ca laserul nu face “piu-piu” in vid. Si daca nu ii pasa de lucrurile astea de oameni mari, atunci vrea si el sa vada ceva din care sa se inteleaga o actiune, o lupta, o chestie coerenta cat de cat, nu un screensaver dat pe fast forward.

Iar daca ma pun in pielea celuilalt target, de peste 16 ani, care deja si-a inceput viata sexuala, ma tot intreb: de ce petasa principala nu are si ea un rol mai consistent? Si de ce vad atat de putin din lenjeria ei?

Petasa este noua mea cucerire lingvistica, o bucurestenizare a termenului:

Pétasse

Mot très employé de nos jours dans toute la France qui vient du provençal pétas qui signifie littéralement pécore pour désigner une femme sotte et prétentieuse.
Cred ca are potential cuvantul, in spatiul francofon balcanic. Si il si iubesc pe nenea Iancu. Gata, back to the main story.
De ce bunaciunea aia de Megan Fox nu face altceva decat sa fie extrem de ridicola tot filmul, chiar si pentru oamenii care, de exemplu, cred ca Geo Saizescu este un mare regizor? De ce sunt atat de multe clisee in tot filmul, ca incepi sa spui de plictiseala: asta-i din “cartile junglei”, asta-i din “Shrek”, asta-i din...
Dar macar gasesti si ceva de ras!
M-am hahait cuAndrei de faptul ca ultimele 3 sferturi de ora din film petasa nu face altceva decat sa alerge prin nisip prin foc prin spangi prin mii de baionete tinuta de mana de petasul actor principal, stiut fiind ca alergatul cu gagica de mana ingreuneaza alergatul amandorura. M-am tavalit de ras cand i-am vazut pe robotii rai vorbind pe Saturn in engleza si scotand aburi din gura (super-tare, frate, vorba puberilor)! Si am mai ras si in asa zisul climax cand substanta esentiala este pusa intr-un ciorap alb murdar! Poate realizatorilor le-a placut primul video clip al lui Pink cand ea isi mirosea ciorapul murdar de majoreta si doreau sa aiba un olfacto-remember? Nu vom stii niciodata.
Ca roman politic am mai ras si in sinea mea, gandindu-ma ca politicienii romani sunt ca transformerii astia: se screm sa se tot schimbe, dar in final iese tot o chestie stupida si colturoasa, care tot a neom arata.
In schimb n-am ras de foarte multe ori. N-am ras pentru ca n-am inteles de ce robotii rai ii aduc la piramide pe parintii lui, a fragilului actor principal, a petasului, in care fraierii de roboti buni scrisesera nu stiu ce hieroglife ciudate. Bizar. Foarte bizar. Si tot asa, as fi ras daca as fi inteles de ce petasa tine in valiza un robot mic care, la un moment dat, ii cotaie piciorul. Bizar. Foarte bizar. Trebuia sa rad? Pe bune?
Dar ce conteaza? Am inteles pana la urma care e rostul acestui film! Era prin mijlocul bataliei in care sa moara ce-am pe casa daca intelegeam cine cu cine se bate. Am simtit deodata o iluminare, un salt in hiper spatiul intelegerii fine a lucrurilor. Si am inteles ca...
Geo Saizescu e PRETUTINDENI!
E viu, e vivace, e ubicuu, e pe val si e gata oricand sa ne daruiasca o opera epustuflanta! Transformers 2 este ce ar fi putut sa fie faimosul “Sexy harem Ada-kaleh” din 2001 al genialului regizor mai sus amintit daca ar fi avut in cur un buget de o mie de ori mai mare. Stefan Banica si Oana Sarbu, sunteti razbunati! Ati fi putut fi petasul si petasa primei decade a acestui secol!
Singura voastra vina e ca v-ati nascut aiurea. Astfel Shia LaBeouf si Megan Fox sunt ce puteati voi fi.
Transformers 2 este hamburgerul acela congelat si microundat rapid, sa fie cald in mana ta, dar care, daca nu este vandut in 7 minute, este aruncat la cos de catre insusi faimosul sau producator.
Daca vreti sa simtiti cum neuronii dumneavoastra isi dau singuri shut down, duceti-va sa-l vedeti.