REPLY LA: Întoarcerea tovarăşului Dulea

M-a inspirat articolul dlui CT Popescu.

Întoarcerea tovarăşului Dulea

Atat de mult, incat am scris un reply de doua pagini jumate! :) Iata-l!

Stimate Domn,

Ma vad nevoit sa amendez substantial articolul dumneavoastra (evident, in sensul imbunatatirii). Imi permit acest lucru pentru ca sunt regizor, dar mai ales pentru ca sunteti unul dintre putinii care pot intelege un alt punct de vedere decat acela pe care il apara.

Domnule Cristian Tudor Popescu, semnalul dumneavoastra de alarma seamana destul de mult cu spaima grecilor cum ca vor pierde al paisprezecelea salariu. Par ca-si apara drepturile, dar de fapt ei nu vor sa inteleaga ca trebuie sa plateasca pentru faptul ca statul din care fac parte a furat din banii altor state. In cazul nostru se incearca deturnarea banilor CNC din fagasul norocos in care se asezasera spre unul de sorginte Dulista. Corecta observatie, dar acest lucru se intampla nu pentru ca Dulea ar contraataca revolutionar, ci pur si simplu pentru ca in joc sunt mult prea multi bani.

Va vine sa credeti sau nu, platforma CNC sifoneaza sume enorme din impozitele firmelor care consuma bani prin media. Romania, un stat cu mari probleme economice, a cheltuit enorm si continua sa cheltuiasca enorm pe altarul celei de-a saptea arte. Este incredibil, dar adevarat. La fiecare film bun exista alte 20 de filme submediocre, carora nici macar criticii nu le mai pot tine sirul. Exista regizori care nu au strans in trei lungmetraje nici 1000 de spectatori. Incredibil, dar romaneste posibil, ei continua sa castige proiecte CNC, sa acumuleze puncte si sa se califice cu proiecte noi. Acestea fiind spuse si adaugand “praful de afara”, cum se spune pe strada, credeti ca dulistii au mama sau tata in incercarea de a pune botul la borcanul cu miere? Nici pomeneala.

Sifonarea de bani publici prin sistemul de sponsorizare CNC este de magnitudinea numarului de studenti inscrisi in cataloagele facultatii Spiru Haret. Cu alte cuvinte: nu ar trebui sa ne minunam ca au rasarit palmieri pe malul lacului Bucura (2040 m – Muntii Retezat) pentru ca totul se datoreaza unei mari conducte de apa calda care este sparta si se scurge in lac.

Domnule Cristian Tudor Popescu, Quentin Tarantino a tras tare de tot ca sa iasa din anonimat si asta fara sa se bucure de un sistem CNC. Era un umil vanzator de casete video si a lucrat in acel loc mai bine de 5 ani pana cand sa fie luat in seama. La fel si Flaherty. A plecat singur, fara operator, sa-l filmeze pe Nanook in regiunile polare ale Canadei. Si asta dupa ce a convins o firma frantuzeasca de comercializare a blanurilor sa-l sponsorizeze, pentru ca – chipurile - un film documentar despre un eschimos le-ar creste vanzarile. Orson Welles? Stim atat de bine cate neplaceri a avut din cauza lui William Randolph Hearst, omul de afaceri care a interzis ca filmul sa fie mentionat in reteaua sa de cotidiene, blocandu-i astfel sansa sa devina un succes de casa, nu doar de critica.

Inchei lista de exemple prin a va aduce aminte de admirabilul Robert Wiene, cu al sau “Cabinetul doctorului Caligari” – un extraordinar film facut intr-o Germanie secatuita de orice resurse, la nici un an de la sfarsitul primului razboi mondial. Robert Wiene nu avea bani de curent electric si atunci a fost nevoit sa picteze pe sol lumina, creand din neputinta unul dintre cele mai frumoase filme de pe pamant.

Domnule Cristian Tudor Popescu, n-am vazut morti si raniti in cinematografia romaneasca! N-am vazut oameni chinuiti pentru credinta lor in cinematografie, n-am vazut oameni saraciti de “viciul” de a imortaliza pe peliculla. Asa cum nimeni nu prea a murit de foame in acesti 20 de ani de cand suntem liberi, tot astfel cineastii romani au stat in puf si la caldurica. Fata de omologii lor americani sau africani, pentru romani s-a gasit intotdeauna un buget de debut, o finantare a nu stiu carei institutii de stat care n-a cerut nicio explicatie pentru cum s-au cheltuit banii aceia. Cand unui cineast strain non-european i se povesteste sistemul de finantare CNC, imediat i se poate citi in ochii invidia de a nu fi roman, apoi dispretul pentru un sistem care risipeste foarte multi bani fara sa aiba niciun ROI, acel infam “return of investment” care face legea peste ocean sau peste mediterana.

Cineastii romani au fost cocolositi si inainte si dupa impuscarea sotilor Ceausescu. Mircea Danieliuc si-a dat opera magna in plin ceausism, nereusind sa se autodepaseasca in libertate. La fel ca el ar mai fi cineasti, dar ma rezum la acest singur exemplu. Tot asa, oameni ca Sergiu Nicolaescu au fost si vor mai fi. Acest Gutza Salam al Arriflex-ului, acest simplu tiparitor de peliculla, indiferent de dictatorul care ii conduce tara, va cauta mereu sa acapareze in totalitate izvorul de miere pentru simplul motiv ca acesta exista.

Daca vreti cinematografie romaneasca adevarata, militati pentru taierea completa a finantarii filmelor din bani publici. Da, vor muri multi cineasti de foame, da, fanii vor plange multa vreme, insa numai asa vom putea naste o cinematografie sanatoasa, puternica. Numai un asteroid poate rade de pe pamant suprematia dinozaurilor.

Daca talentul este autentic, el se va naste. Cum bine stiti, Hirosima si Nagasaki sunt orase locuite si care nu au incetat niciodata sa fie locuite. Locuitorii aceia nu au trei ochi si patru maini, nu, sunt oameni normali care au supravietuit asa cum se supravietuieste unei apocalipse: normal. Precum ei, cineastii romani vor supravietui nefinantarii din bani publici. Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu si poate si altii vor supravietui “apocalipsei”. In sinea mea cred ca filmele lor ar fi iesit inca si mai bune daca ar fi trudit pentru strangerea fiecarui banut pe care l-au consumat, adica daca nu primeau deloc bani publici.

Banul public oferit ca ajutor face sa supravietuiasca o flora sergiunicolaesciana toxica, utila ca o spartura intr-o teava de apa calda, care face ca la umbra unui film bun sa se pituleze alte 20 de bugete de filme proaste, prea aurii in stafilococleala lor, care infecteaza creiere, distrug sisteme de valori si fortifica impostura.

Noi romanii nu avem degeaba legenda mesterului Manole. Noi am stiut inca dinaintea inventarii artei ce inseamna sacrificiul. Numai ca suntem cam uituci si ratam sansa de a zidi Ane intre dublele pe care le montam. Uitam ca fara sacrificii nu se inalta mandre manastiri protejand nepermis de mult zidarii.

Cand va curge nitel sange de cineast peste praful uscat al sufletului romanesc, abia atunci vom avea o sansa ca in gradina de valori sa rasara flori adevarate, caci numai sangele ingrasa cu adevarat pamantul. Idealul de frumusete se cladeste prin sacrificiu, niciodata cu bani de la buget.

Nu mai protejati atat de mult cineastii, caci le refuzati astfel sansa de a-si dobandi singuri un sistem imunitar.

Cineastul este ca o albina. Totul e sa nu dispere atunci cand incepe a umbla dupa polen. El nu e singur niciodata. Se va gasi imediat un apicultor particular care ii va oferi un stup, un buget adica, mai mare sau mai mic, dupa capacitatea sa de recoltare. Daca vom continua sa cladim stupi si sa mai punem in ei 10% miere, sperand ca asa atragem si crestem albine harnice si astfel vor curge rauri de aur dulce in tara noastra, nu facem altceva decat sa selectam, sa cultivam si sa desavarsim super-trantori, de genul celor care vor sa puna astazi bodiguarzi “admis-respins” la stupi.