REPLY LA: Întoarcerea tovarăşului Dulea

M-a inspirat articolul dlui CT Popescu.

Întoarcerea tovarăşului Dulea

Atat de mult, incat am scris un reply de doua pagini jumate! :) Iata-l!

Stimate Domn,

Ma vad nevoit sa amendez substantial articolul dumneavoastra (evident, in sensul imbunatatirii). Imi permit acest lucru pentru ca sunt regizor, dar mai ales pentru ca sunteti unul dintre putinii care pot intelege un alt punct de vedere decat acela pe care il apara.

Domnule Cristian Tudor Popescu, semnalul dumneavoastra de alarma seamana destul de mult cu spaima grecilor cum ca vor pierde al paisprezecelea salariu. Par ca-si apara drepturile, dar de fapt ei nu vor sa inteleaga ca trebuie sa plateasca pentru faptul ca statul din care fac parte a furat din banii altor state. In cazul nostru se incearca deturnarea banilor CNC din fagasul norocos in care se asezasera spre unul de sorginte Dulista. Corecta observatie, dar acest lucru se intampla nu pentru ca Dulea ar contraataca revolutionar, ci pur si simplu pentru ca in joc sunt mult prea multi bani.

Va vine sa credeti sau nu, platforma CNC sifoneaza sume enorme din impozitele firmelor care consuma bani prin media. Romania, un stat cu mari probleme economice, a cheltuit enorm si continua sa cheltuiasca enorm pe altarul celei de-a saptea arte. Este incredibil, dar adevarat. La fiecare film bun exista alte 20 de filme submediocre, carora nici macar criticii nu le mai pot tine sirul. Exista regizori care nu au strans in trei lungmetraje nici 1000 de spectatori. Incredibil, dar romaneste posibil, ei continua sa castige proiecte CNC, sa acumuleze puncte si sa se califice cu proiecte noi. Acestea fiind spuse si adaugand “praful de afara”, cum se spune pe strada, credeti ca dulistii au mama sau tata in incercarea de a pune botul la borcanul cu miere? Nici pomeneala.

Sifonarea de bani publici prin sistemul de sponsorizare CNC este de magnitudinea numarului de studenti inscrisi in cataloagele facultatii Spiru Haret. Cu alte cuvinte: nu ar trebui sa ne minunam ca au rasarit palmieri pe malul lacului Bucura (2040 m – Muntii Retezat) pentru ca totul se datoreaza unei mari conducte de apa calda care este sparta si se scurge in lac.

Domnule Cristian Tudor Popescu, Quentin Tarantino a tras tare de tot ca sa iasa din anonimat si asta fara sa se bucure de un sistem CNC. Era un umil vanzator de casete video si a lucrat in acel loc mai bine de 5 ani pana cand sa fie luat in seama. La fel si Flaherty. A plecat singur, fara operator, sa-l filmeze pe Nanook in regiunile polare ale Canadei. Si asta dupa ce a convins o firma frantuzeasca de comercializare a blanurilor sa-l sponsorizeze, pentru ca – chipurile - un film documentar despre un eschimos le-ar creste vanzarile. Orson Welles? Stim atat de bine cate neplaceri a avut din cauza lui William Randolph Hearst, omul de afaceri care a interzis ca filmul sa fie mentionat in reteaua sa de cotidiene, blocandu-i astfel sansa sa devina un succes de casa, nu doar de critica.

Inchei lista de exemple prin a va aduce aminte de admirabilul Robert Wiene, cu al sau “Cabinetul doctorului Caligari” – un extraordinar film facut intr-o Germanie secatuita de orice resurse, la nici un an de la sfarsitul primului razboi mondial. Robert Wiene nu avea bani de curent electric si atunci a fost nevoit sa picteze pe sol lumina, creand din neputinta unul dintre cele mai frumoase filme de pe pamant.

Domnule Cristian Tudor Popescu, n-am vazut morti si raniti in cinematografia romaneasca! N-am vazut oameni chinuiti pentru credinta lor in cinematografie, n-am vazut oameni saraciti de “viciul” de a imortaliza pe peliculla. Asa cum nimeni nu prea a murit de foame in acesti 20 de ani de cand suntem liberi, tot astfel cineastii romani au stat in puf si la caldurica. Fata de omologii lor americani sau africani, pentru romani s-a gasit intotdeauna un buget de debut, o finantare a nu stiu carei institutii de stat care n-a cerut nicio explicatie pentru cum s-au cheltuit banii aceia. Cand unui cineast strain non-european i se povesteste sistemul de finantare CNC, imediat i se poate citi in ochii invidia de a nu fi roman, apoi dispretul pentru un sistem care risipeste foarte multi bani fara sa aiba niciun ROI, acel infam “return of investment” care face legea peste ocean sau peste mediterana.

Cineastii romani au fost cocolositi si inainte si dupa impuscarea sotilor Ceausescu. Mircea Danieliuc si-a dat opera magna in plin ceausism, nereusind sa se autodepaseasca in libertate. La fel ca el ar mai fi cineasti, dar ma rezum la acest singur exemplu. Tot asa, oameni ca Sergiu Nicolaescu au fost si vor mai fi. Acest Gutza Salam al Arriflex-ului, acest simplu tiparitor de peliculla, indiferent de dictatorul care ii conduce tara, va cauta mereu sa acapareze in totalitate izvorul de miere pentru simplul motiv ca acesta exista.

Daca vreti cinematografie romaneasca adevarata, militati pentru taierea completa a finantarii filmelor din bani publici. Da, vor muri multi cineasti de foame, da, fanii vor plange multa vreme, insa numai asa vom putea naste o cinematografie sanatoasa, puternica. Numai un asteroid poate rade de pe pamant suprematia dinozaurilor.

Daca talentul este autentic, el se va naste. Cum bine stiti, Hirosima si Nagasaki sunt orase locuite si care nu au incetat niciodata sa fie locuite. Locuitorii aceia nu au trei ochi si patru maini, nu, sunt oameni normali care au supravietuit asa cum se supravietuieste unei apocalipse: normal. Precum ei, cineastii romani vor supravietui nefinantarii din bani publici. Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu si poate si altii vor supravietui “apocalipsei”. In sinea mea cred ca filmele lor ar fi iesit inca si mai bune daca ar fi trudit pentru strangerea fiecarui banut pe care l-au consumat, adica daca nu primeau deloc bani publici.

Banul public oferit ca ajutor face sa supravietuiasca o flora sergiunicolaesciana toxica, utila ca o spartura intr-o teava de apa calda, care face ca la umbra unui film bun sa se pituleze alte 20 de bugete de filme proaste, prea aurii in stafilococleala lor, care infecteaza creiere, distrug sisteme de valori si fortifica impostura.

Noi romanii nu avem degeaba legenda mesterului Manole. Noi am stiut inca dinaintea inventarii artei ce inseamna sacrificiul. Numai ca suntem cam uituci si ratam sansa de a zidi Ane intre dublele pe care le montam. Uitam ca fara sacrificii nu se inalta mandre manastiri protejand nepermis de mult zidarii.

Cand va curge nitel sange de cineast peste praful uscat al sufletului romanesc, abia atunci vom avea o sansa ca in gradina de valori sa rasara flori adevarate, caci numai sangele ingrasa cu adevarat pamantul. Idealul de frumusete se cladeste prin sacrificiu, niciodata cu bani de la buget.

Nu mai protejati atat de mult cineastii, caci le refuzati astfel sansa de a-si dobandi singuri un sistem imunitar.

Cineastul este ca o albina. Totul e sa nu dispere atunci cand incepe a umbla dupa polen. El nu e singur niciodata. Se va gasi imediat un apicultor particular care ii va oferi un stup, un buget adica, mai mare sau mai mic, dupa capacitatea sa de recoltare. Daca vom continua sa cladim stupi si sa mai punem in ei 10% miere, sperand ca asa atragem si crestem albine harnice si astfel vor curge rauri de aur dulce in tara noastra, nu facem altceva decat sa selectam, sa cultivam si sa desavarsim super-trantori, de genul celor care vor sa puna astazi bodiguarzi “admis-respins” la stupi.

Avatar - un film cu litere mari de tipar

Pe langa cadrul magnific de la inceput, cand eroul se trezeste dintr-un somn adanc si lung, intr-o perspectiva 3D care mi-a taiat rasuflarea, “Avatar” m-a facut si sa lacrimez. N-am bocit continuu cum am facut la “The wrestler” – o capodopera incredibila si neasteptata – dar in momentele esentiale am vibrat asa cum trebuia sa vibrez. Desi nu aveam un terminal USB in par ca toate fiintele de pe Pandora, James Cameron a gasit frecventa aceea discreta la care rezoneaza oamenii sensibili, specie din care fac si eu parte, si prin ritm si naratiune cinematografica m-a facut sa traiesc placut doua ore si alte 2-3 sferturi de ora. Bine, n-am iesit din sala ravasit si fascinat ca de la “Schindler’s list”, dar am reintrat in lumea reala ci concreta relaxat si destins, multumit de pretul platit.

Dar altceva, alta grozavie m-a infiorat pe culoarul de iesire din sala de cinematograf, uitandu-ma la fetele tinerilor care experimentasera impreuna cu mine fantastica lume cameroniana. Mi-am dat seama cum va arata lumea putin mai incolo.

“Mori, George Lucas, mori!” mi-am ranjit pe scari in barba. M-am uitat in jur si mi-am dat seama ca zilele papuselelor Vader si Luke Skywalker sunt numarate! Ele vor fi vandute pe nimic sau trimise copiilor din Haiti si in locul lor vor aparea borcanele cu doua sertare de vopsea de fata pentru “Na’vi”-zare. Albastru turcoaz inchis pentru fond si verde-cyan pentru zebra. Vor aparea peruci Na’vi, cu tot cu fir USB care va fi chiar fir USB, peruca avand incorporate casti discrete, memorie flash de 64 Gb si mp4 player.

O intreaga industrie de margele si oglinjoare Na’vi va tzunamiza celelalte memorabilia de pe rafturile camerelor de copii cum greu ne putem imagina in clipa de fata. Aparandu-si planeta de invazia oamenilor rai, Na’vi si-au pregatit perfect adevaratul atac, asupra cardurilor de credit din buzunarele adultilor din lumea intreaga.

Normal ca George Lucas moare de invidie! El a strans un miliard de dolari din margele si oglinjoare starwarsiene abia in 20 de ani si luptand cu greu, iesind la atac cu nu mai putin de 6 filme diferite. Cum sa nu faci icter de ciuda uitandu-te la domnul Cameron care a amestecat lacrimi titanice cu otel inteligent lichid de terminator si a ras tot un miliard, insa numai in 6 luni.

James Cameron, acest Steve Jobs al cinematografiei, are maretia lui Alexandru cel Mare. Va cuceri ca o gripa spaniola majoritatea sufletelor de pe aceasta planeta, va infiinta magazine Na’vi ™ sau Na’vi ® peste tot inlume, intocmai ca faimosul sau predecesor, care redenumea fiecare oras cucerit Alexandia. Dupa ce tot pamantul va fi Na’vi, James Cameron se va uita in jur si la fel ca Alexandru cel Mare, va cadea in genunchi si va plange. Pentru ca nu va mai fi nimic de cucerit.

Si cum provin dintr-un popor peste care au trecut timp de sute de ani hoarde de turci si tatari ma inclin si nu ma opun invaziei. Nu ma deranjeaza minaretele albastre care zbiara raspandind noua religie 3D si giga-consumismul (acel curent prin care se incearca inducerea in mintea consumatorilor ca numai giga-produsele merita cumparate). Profeti ai formei au mai batut la usa sufletului meu. Sunt toti bineveniti, numai ca sufletul meu e intocmai ca lumea Pandorei: geaba vii cu bocancii grei ai tehnologiei tale, daca n-ai sensibilitatea de a intelege ca cinematograful este mai intai poveste, mai intai fond si abia in cele din urma forma, vopsea pe fata.

In Pandora cea profunda, sagetile Na’vi nu-l pot prinde pe Charlot.

Neuronul la gunoi daca vezi Transformers 2

Nu ca m-ar fi ars vreo dorinta cinefila perversa, dar Andrei – prietenul meu in casa caruia imi prelungesc cu nesimtire vacanta din Franta - il inchiriase si in acelasi timp nu putuse sa-l copieze pe hard pentru o vizionare ulterioara. Apropos, scuzati: apelez pe aceasta cale la hackerii dotati sa-mi scrie si sa ma lumineze ce si cum trebuie facut cu protectiile astea noi de la DVD-uri ca se vad 64 de Gb cand DVD-ul e clar dublu layer de 8Gb. Multumesc! Ne intoarcem la cronica cinefila. Aveam carevasazica un dvd cu un film pe care nu puteam sa-l copiem, dar in care vroiam totusi sa ne aruncam un ochi. Asa ca singura optiune ramanea vazutul chiar la acea ora tarzie din mijloc de saptamana. Zis si facut: am dat sonorul mai incet, ne-am asigurat ca usa copilului (fiul sau) este inchisa si ca numitul fiu doarme si am apasat pe PLAY.

Mai, fratilor, stiam!

Stiam ca voi vedea un film prost, dar credeam in sinea mea ca in 2010 filmele proaste sunt unse cu alifii de smecherii care fac ca orice film mediocru sa alunece mai convenabil . Ei bine, filmul asta nu prea era uns deloc.

Transformers 2 este un film despre niste roboti care se transforma. Cand se transforma, casti de plistis. De la forma initiala de camion si pana la cea finala de robot tepos, deceptronii si premienii – raii si bunii din film – trec prin stupid de multe etape intermediare. Daca as fi vazut “rateuri” de genul: “ah, m-am facut masina de spalat, scuzati! ah, nu, nu filtru de cafea vroiam sa fiu, ah, nici pompa de benzina etc. etc.” as fi ras, dar transformerii nostri ne plictisesc continuu cu miscari inutile si nici macar spectaculoase.

Atentie! Nu m-am uitat la film cu ochii unui adult, ca nu am cum la un film care se numeste astfel. M-am uitat ca un copil de 10 ani sau de 12 sau de 14. Si cand vedeam o transformare de-asta ma enervam ca transformarea era si prea rapida sinu se intelegea nimic din ea, desi eu priveam filmul in full HD pe o plasma cu 100 Hz si o diagonala de peste un METRU! Adica, pe bune, care-i scopul demersului, daca nu acela de a cadea in curutz de cat de buni sunt animatorii “aceia”?

De ce dracu' se transforma asa de neinspirat si de fara sens robotii in 2010? Si de ce robotii rai trag asa de prost in robotii buni? Nu, intrebarile aste nu sunt de adult, repet! Intrebarile astea sunt acelelasi pe care le puneam si acum 25 de ani. Orice copil de 15 ani stie, daca vrea, ca laserul nu face “piu-piu” in vid. Si daca nu ii pasa de lucrurile astea de oameni mari, atunci vrea si el sa vada ceva din care sa se inteleaga o actiune, o lupta, o chestie coerenta cat de cat, nu un screensaver dat pe fast forward.

Iar daca ma pun in pielea celuilalt target, de peste 16 ani, care deja si-a inceput viata sexuala, ma tot intreb: de ce petasa principala nu are si ea un rol mai consistent? Si de ce vad atat de putin din lenjeria ei?

Petasa este noua mea cucerire lingvistica, o bucurestenizare a termenului:

Pétasse

Mot très employé de nos jours dans toute la France qui vient du provençal pétas qui signifie littéralement pécore pour désigner une femme sotte et prétentieuse.
Cred ca are potential cuvantul, in spatiul francofon balcanic. Si il si iubesc pe nenea Iancu. Gata, back to the main story.
De ce bunaciunea aia de Megan Fox nu face altceva decat sa fie extrem de ridicola tot filmul, chiar si pentru oamenii care, de exemplu, cred ca Geo Saizescu este un mare regizor? De ce sunt atat de multe clisee in tot filmul, ca incepi sa spui de plictiseala: asta-i din “cartile junglei”, asta-i din “Shrek”, asta-i din...
Dar macar gasesti si ceva de ras!
M-am hahait cuAndrei de faptul ca ultimele 3 sferturi de ora din film petasa nu face altceva decat sa alerge prin nisip prin foc prin spangi prin mii de baionete tinuta de mana de petasul actor principal, stiut fiind ca alergatul cu gagica de mana ingreuneaza alergatul amandorura. M-am tavalit de ras cand i-am vazut pe robotii rai vorbind pe Saturn in engleza si scotand aburi din gura (super-tare, frate, vorba puberilor)! Si am mai ras si in asa zisul climax cand substanta esentiala este pusa intr-un ciorap alb murdar! Poate realizatorilor le-a placut primul video clip al lui Pink cand ea isi mirosea ciorapul murdar de majoreta si doreau sa aiba un olfacto-remember? Nu vom stii niciodata.
Ca roman politic am mai ras si in sinea mea, gandindu-ma ca politicienii romani sunt ca transformerii astia: se screm sa se tot schimbe, dar in final iese tot o chestie stupida si colturoasa, care tot a neom arata.
In schimb n-am ras de foarte multe ori. N-am ras pentru ca n-am inteles de ce robotii rai ii aduc la piramide pe parintii lui, a fragilului actor principal, a petasului, in care fraierii de roboti buni scrisesera nu stiu ce hieroglife ciudate. Bizar. Foarte bizar. Si tot asa, as fi ras daca as fi inteles de ce petasa tine in valiza un robot mic care, la un moment dat, ii cotaie piciorul. Bizar. Foarte bizar. Trebuia sa rad? Pe bune?
Dar ce conteaza? Am inteles pana la urma care e rostul acestui film! Era prin mijlocul bataliei in care sa moara ce-am pe casa daca intelegeam cine cu cine se bate. Am simtit deodata o iluminare, un salt in hiper spatiul intelegerii fine a lucrurilor. Si am inteles ca...
Geo Saizescu e PRETUTINDENI!
E viu, e vivace, e ubicuu, e pe val si e gata oricand sa ne daruiasca o opera epustuflanta! Transformers 2 este ce ar fi putut sa fie faimosul “Sexy harem Ada-kaleh” din 2001 al genialului regizor mai sus amintit daca ar fi avut in cur un buget de o mie de ori mai mare. Stefan Banica si Oana Sarbu, sunteti razbunati! Ati fi putut fi petasul si petasa primei decade a acestui secol!
Singura voastra vina e ca v-ati nascut aiurea. Astfel Shia LaBeouf si Megan Fox sunt ce puteati voi fi.
Transformers 2 este hamburgerul acela congelat si microundat rapid, sa fie cald in mana ta, dar care, daca nu este vandut in 7 minute, este aruncat la cos de catre insusi faimosul sau producator.
Daca vreti sa simtiti cum neuronii dumneavoastra isi dau singuri shut down, duceti-va sa-l vedeti.