Avatar - un film cu litere mari de tipar

Pe langa cadrul magnific de la inceput, cand eroul se trezeste dintr-un somn adanc si lung, intr-o perspectiva 3D care mi-a taiat rasuflarea, “Avatar” m-a facut si sa lacrimez. N-am bocit continuu cum am facut la “The wrestler” – o capodopera incredibila si neasteptata – dar in momentele esentiale am vibrat asa cum trebuia sa vibrez. Desi nu aveam un terminal USB in par ca toate fiintele de pe Pandora, James Cameron a gasit frecventa aceea discreta la care rezoneaza oamenii sensibili, specie din care fac si eu parte, si prin ritm si naratiune cinematografica m-a facut sa traiesc placut doua ore si alte 2-3 sferturi de ora. Bine, n-am iesit din sala ravasit si fascinat ca de la “Schindler’s list”, dar am reintrat in lumea reala ci concreta relaxat si destins, multumit de pretul platit.

Dar altceva, alta grozavie m-a infiorat pe culoarul de iesire din sala de cinematograf, uitandu-ma la fetele tinerilor care experimentasera impreuna cu mine fantastica lume cameroniana. Mi-am dat seama cum va arata lumea putin mai incolo.

“Mori, George Lucas, mori!” mi-am ranjit pe scari in barba. M-am uitat in jur si mi-am dat seama ca zilele papuselelor Vader si Luke Skywalker sunt numarate! Ele vor fi vandute pe nimic sau trimise copiilor din Haiti si in locul lor vor aparea borcanele cu doua sertare de vopsea de fata pentru “Na’vi”-zare. Albastru turcoaz inchis pentru fond si verde-cyan pentru zebra. Vor aparea peruci Na’vi, cu tot cu fir USB care va fi chiar fir USB, peruca avand incorporate casti discrete, memorie flash de 64 Gb si mp4 player.

O intreaga industrie de margele si oglinjoare Na’vi va tzunamiza celelalte memorabilia de pe rafturile camerelor de copii cum greu ne putem imagina in clipa de fata. Aparandu-si planeta de invazia oamenilor rai, Na’vi si-au pregatit perfect adevaratul atac, asupra cardurilor de credit din buzunarele adultilor din lumea intreaga.

Normal ca George Lucas moare de invidie! El a strans un miliard de dolari din margele si oglinjoare starwarsiene abia in 20 de ani si luptand cu greu, iesind la atac cu nu mai putin de 6 filme diferite. Cum sa nu faci icter de ciuda uitandu-te la domnul Cameron care a amestecat lacrimi titanice cu otel inteligent lichid de terminator si a ras tot un miliard, insa numai in 6 luni.

James Cameron, acest Steve Jobs al cinematografiei, are maretia lui Alexandru cel Mare. Va cuceri ca o gripa spaniola majoritatea sufletelor de pe aceasta planeta, va infiinta magazine Na’vi ™ sau Na’vi ® peste tot inlume, intocmai ca faimosul sau predecesor, care redenumea fiecare oras cucerit Alexandia. Dupa ce tot pamantul va fi Na’vi, James Cameron se va uita in jur si la fel ca Alexandru cel Mare, va cadea in genunchi si va plange. Pentru ca nu va mai fi nimic de cucerit.

Si cum provin dintr-un popor peste care au trecut timp de sute de ani hoarde de turci si tatari ma inclin si nu ma opun invaziei. Nu ma deranjeaza minaretele albastre care zbiara raspandind noua religie 3D si giga-consumismul (acel curent prin care se incearca inducerea in mintea consumatorilor ca numai giga-produsele merita cumparate). Profeti ai formei au mai batut la usa sufletului meu. Sunt toti bineveniti, numai ca sufletul meu e intocmai ca lumea Pandorei: geaba vii cu bocancii grei ai tehnologiei tale, daca n-ai sensibilitatea de a intelege ca cinematograful este mai intai poveste, mai intai fond si abia in cele din urma forma, vopsea pe fata.

In Pandora cea profunda, sagetile Na’vi nu-l pot prinde pe Charlot.